16 lecții de viață pe care le primești când lucrezi într-un bar


1. dacă nu ești îndemânatic, rapid, atent la detalii și capabil să auzi 2-3 clienți deodată, nu ai ce căuta în spatele barului.

2. oamenii care lasă tips puțin, sunt cei mai nașpa oameni și de foarte multe ori, sunt oameni nașpa nu doar pentru că sunt zgârciți.

3. de fapt, trebuie să mă corectez: cei mai nașpa oameni sunt cei care lasă tips puțin sau chiar deloc și pe lângă asta îți lasă un mesaj grosolan sau sarcastic pe nota de plată

4. diferența dintre oamenii care au lucrat într-un bar sau un restaurant și oamenii care nu făcut asta, e clar vizibilă. și de cele mai multe ori se observă prin gradul de respect pe care îl arată față de cei care aduc mâncarea/băutura la masă.

5. fă viața ușoară celor de după bar și ei o vor face ușoară pe a ta. oriunde ai munci, funcționează sistemul o mână spală pe alta.

6. nu e absolut nicio rușine în a bea o băutură pe care clientul a trimis-o înapoi la bar pentru că s-a creat o confuzie sau pentru că, clientul este extrem de pretențios și vrea ca ce a comandat să arate perfect (mi se pare și normal). oamenii care te vor judeca pentru așa ceva, sunt oamenii care nu cunosc bucuria de a bea o halbă de silva brună atunci când aproape mori de sete.

7. cel mai important prieten pe care ți-l poți face într-un bar/restaurant, este colegul/colega care îți va ține locul atunci când vrei și tu să mănânci ceva.

8. vor fi mulți oameni care se vor uita de sus la tine pentru că lucrezi într-un bar și servești la masă. aceștia te vor trata cu dispreț și superioritate. tot ce trebuie să faci este să treci peste și să nu fii la fel.

9. e cel mai mișto când bucătarul încearcă chestii noi și tu trebuie să le guști. cel mai bun prieten pe care poți să-l ai sau să ți-l faci, e un bucătar bun.

10. trebuie să te aștepți la remarci nașpa din partea clienților care se îmbată. life goes on.

11. un bun manager de bar este cel care le închide gura acestor clienți pentru că preferă să piardă banii de la acel client decât să accepte ca cineva să îi trateze nașpa pe angajații lui.

12. nu există experiență mai nașpa decât aia când intri în tură și ai o mahmureală brutală.

13. dacă nu te împrietenești cu barmanul, vei avea o viață grea. și asta ai să vezi că este o treabă valabilă și în alte baruri în care nu lucrezi. tratează-l pe barman cum trebuie și te va trata și el la fel.

14. să nu fii niciodată acea persoană care vine fix când barul se pregătește de închidere. și dacă totuși faci așa ceva, nu suge 3 ore la o halbă de bere.

15. oricine care lucrează într-un bar/restaurant, are un produs pe care efectiv îl adoră. ajung să îl și viseze. pentru mine e silva brună. e ca un drog.

16. când ești liber și te duci la o bere cu prietenii în barul în care lucrezi. te simți ca acasă. e cel mai mișto feeling.

1 comment

Add yours
  1. assicledeve

    196002 deep throat lingerie small tits http://www.diving.com.sg/view-book?page=https%3a%2f%2fzionschool.info%2fdress%2f184297-lucia-wears-a-sexy-dress.php
    115886 cute natural topless brunette in pantyhose https://lacasuriortodoxe.ro/cautare/?pagina=redirectioneaza&url=https%3a%2f%2fzionschool.info%2ffucking%2f128725-licensed-to-fuck-grandpas-teens-teen.php
    180833 sexy lia by mirror nude http://oldbury.2day.ws/oldbury/search/?url=https://zionschool.info/teen/25085-hot-teen-lily-chey-gives-you.php
    114631 evil angel asshole invasion rachele richey https://ofcomp.ucoz.ru/go?https://zionschool.info/stockings/57723-stocking-wearing-babe-exposing-her-sexy.php
    213215 stormy daniels and mackenzee pierce having https://apexx.worldsecuresystems.com/BannerProcess.aspx?ID=33269&URL=https%3a%2f%2fzionschool.info%2fbabes%2f155053-jenny-poussin-in-and-jeans.php
    29785 victoria pure finger fucking https://sp.engineallianceportal.com/forms/smpwservices-ea.fcc?SMAUTHREASON=34&TARGET=https://zionschool.info/latina/159818-latina-bikini-babe-topless.php
    15907 gorgeous blonde madison scott strips http://forum.masternewmedia.it/redirect-to/?redirect=https://zionschool.info/nude/158122-kimberly-kane-is-back-on-everything.php
    181944 trio anal con zoe doll http://www.ochothomes.com/LinkIframe.aspx?userid=74979&link=https%3a%2f%2fzionschool.info%2fstrips%2f167652-nelly-stripping-off-her-pink.php
    76817 anna lee mika https://www.cheat8.com/go.php?url=https%3a%2f%2fzionschool.info%2fnude%2f50040-haarige-sachen-geil-xhamster.php
    175807 save as milf jaylene http://stydend.ru/go.php?site=https://zionschool.info/mother/113731-stupid-red-head-mom.php
    172364 british brunette with big tits emma http://plutonybeats.ctcin.bio/out/?id=21538&link=https%3a%2f%2fzionschool.info%2fnude%2f109911-haven-is-having-car-when-tommy.php
    116819 jodi lyn okeefe sex scene https://m.texarkanadance.com/analytics/hit.php?nocache=1560955737.953&r=cutepix.info%2fsex%2friley-reyes.php&a=12&i=11589515&r2=https%3a%2f%2fzionschool.info%2fnude%2f152373-emily-blloom-metart-runajot-tee.php
    122550 princess bedroom at wildfanny http://mg.worldpronews.com/templates/iframe-content.php?q=https%3a%2f%2fzionschool.info%2flittle%2f172689-little-book-of-vargas-folio.php
    72393 sunny posing in a red bedroom https://au.emembercard.com/App/Me/ShowProduct?companyId=1816012216018947&shopId=1824014716019560&location=&oprType=Booking&ProductId=XI3CGBIR&Expressions=%5Bchili – [chili – &ReturnUrl=https://zionschool.info/asian/52295-asia-cute-asian-peeing.php
    74510 bekijk absolute pornstar faves beelden http://olympiapb.org/ViewSwitcher/SwitchView?mobile=True&returnUrl=https%3a%2f%2fzionschool.info%2fpanties%2f92332-vibrating-valentine-panties-emily-willis.php
    135920 jana jordan sunlustxxx https://www.berliner-kanzleien.com/link.asp?l=https://zionschool.info/pussy/40788-hazelwood-central-pussy.php
    82183 jane wilde goes wild https://www.pozanimaj.se/preusmeritev/splet.php?url=https://zionschool.info/girls/206359-sexy-girl-pose-elle.php&p=INOKS%20d.o.o.
    92737 beautiful brunette babe eve angel http://www.thedentalshopper.com/BannerProcess.aspx?ID=10715&URL=https%3a%2f%2fzionschool.info%2fnude%2f145294-details-for-torrent-tasha-reign.php
    44243 jynx maze valentine anal unrated http://www2.hepl.phys.nagoya-u.ac.jp/indico/conferenceDisplay.py/openMenu?currentURL=https%3a%2f%2fzionschool.info%2fheels%2f114999-hot-brunette-latina-babe-in-heels.php&confId=0
    135202 jenya in black stockings https://www.etftrend.co.kr/bbs/sns_send.php?longurl=https%3a%2f%2fzionschool.info%2finterracial%2f65628-seven-perfect-bottoms-getting-anal.php&title=%255BETF+%25EB%258D%25B0%25EC%259D%25BC%25EB%25A6%25AC%255D+SEC%252C+%25EB%25B9%2584%25ED%258A%25B8%25EC%25BD%2594%25EC%259D%25B8+ETF+%25EC%2583%2581%25EC%259E%25A5+%25EC%259A%2594%25EC%25B2%25AD+9%25EA%25B1%25B4+%25EC%258A%25B9%25EC%259D%25B8+%25EA%25B1%25B0%25EC%25A0%2588&sns=gplus
    54453 venus lux in pink spreads https://www.shippingazette.com/counthit2.asp?category=imp_exp_adv_link&subsidiary_id=90207000088&key=link-Chiwan-Colombo-Container_Specifications&??https://zionschool.info/fucking/175708-fucktoys-wearing-only-shoes.php
    55603 daily exclusive teen cute scenes http://grandpointeokc.com/ViewSwitcher/SwitchView?mobile=True&returnUrl=https%3a%2f%2fzionschool.info%2fcock%2f188513-model-dicked-schoolgirl-butts.php
    166788 ariana grande leaked frontal nude selfie https://vera.my1.ru/go?https://zionschool.info/nude/184659-nikki-sims-teasing.php
    184647 slampa shots from behind https://sussex.counsellor.directory/cgi-bin/cd_httpd/4291/https%3a%2f%2fzionschool.info%2fstockings%2f75377-cherie-deville-off-cheap-sites.php
    129584 lexi belle lesbian http://yakayaler.free.fr/annuaire/links/download2.php3?id=256&url=https%3a%2f%2fzionschool.info%2fnude%2f139848-chrissy-fox-quest-for-orgasm.php
    153218 daisy dalton feet wikifeet http://www.ejiasoft.com/sta/turn?url=https%3a%2f%2fzionschool.info%2fbeautiful%2f208686-episodes-of-calabasas-teen.php
    200268 adria rae in gettysburg undressing coed http://uxotuyentienliet.com/301.php?url=https://zionschool.info/nude/133760-christine-in-last.php
    86800 caprice ivy beautiful affair from joymii https://gorodki174.ru/include/get.php?go=https://zionschool.info/blonde/203891-hot-blonde-chick-hanna-hilton-takes.php
    207423 hot voluptuous mom nude http://mail.russianvirginz.info/cgi-bin/x3/out.cgi?url=https://zionschool.info/girls/9302-jenna-ivory-nude-saddle-girls.php
    217897 girl in chair http://redusers.com/noticias/?wptouch_switch=desktop&redirect=https%3a%2f%2fzionschool.info%2fnubiles%2f71650-nubiles-janice-griffith.php

+ Leave a Comment