bucureștiul sub picurii de ploaie
dacă stai în casă și te uiți pe geam cum plouă, să rămâi acolo, să nu te pună dracu’ să ieși afară că ai să-ți blestemi zilele. drăguț e bucureștiul când plouă. e foarte mișto să te plimbi în ploaie, să faci slalom printre bălți, gunoaie și nelipsiții cretini.
cine sunt acești nelipsiți cretini? păi ăia care la acea oră șofează. acum pe bune șoferilor, de ce atunci când plouă uitați instant cum se conduce? de ce atunci când plouă, încercați cele mai idioate manevre posibile? oricum sunteți un pericol pentru pietoni, pentru bicicliști și chiar și pentru voi, cam în orice moment al zilei și indiferent de condițiile meteorologice, când plouă, câțiva dintre voi vă transformați în gâște bete. nu mai știți care-i stânga, care-i dreapta, roșu e verde, galben intermitent e verde, verde la toți și pentru toată lumea nu? și dacă tot am ajuns la semafoare, de fiecare dată când plouă, parcă e una făcută, pică semafoarele. cred că și acest lucru vă împinge să deveniți niște curci plouate.
cred că atunci când dai de permis, la ‘traseu’ ar trebui să se bage și opțiunea asta, să dai un traseu și pe ploaie. și unul pe noapte. ah, și unul pe ninsoare. adică ar trebui să-l facă mai greu de obținut. ar trebui să se axeze și pe partea de traseu, acolo oamenii o comit grav rău de tot. și ar trebui să fie mai greu de obținut pentru că unii dintre voi chiar nu ar trebui să fiți la volan. pe bune.
+ There are no comments
Add yours