ziua bloggerilor la teatrul masca – vicleniile lui scapino


nu am mai fost de ceva timp la un teatru. la o piesa de teatru am fost, dar era ceva neconvenţional, care a avut loc la carol 53 or something şi locul ăla nu prea se încadrează în definiţia mea de teatru. aşa, cred că să tot fie 2 ani de când n-am mai fost. ţin minte că era ‘zbor deasupra unui cuib de cuci’ şi a fost la nottara. treaba mişto a fost că actorii erau puşcăriaşi de la jilava 😉 aseară am fost la teatrul masca, să văd piesa vicleniile lui scapino cu ocazia zilei bloggerilor. am râs bine, după o zi în care am fost mega solicitat. a venit ca o gură de aer.

încă de la intrarea în teatrul m-am simţit să scot telefonul şi să fac poze.IMG_5050 aveau un aranjament mişto de măşti din argilă cel mai probabil, pe care l-am derajat în ultimul hal la un moment dat când am vrut să mă mut în altă parte. it’s ok, n-am stricat nimic. sala a fost mult mai plină decât mă aşteptam, chiar dacă e vorba de zilele bloggerilor şi intrarea a fost moca, nu mă aşteptam să fie aşa bine primită invitaţia asta. m-am bucurat să văd atâta lume.

actorii mi-au plăcut foarte mult, aveau o poftă de jucat de numa-numa. au fost foarte multe momente când întreaga sală a râs şi a aplaudat pentru modul în care au jucat. şi din câte am înţeles de la small talk-ul de după piesă, doar doi dintre ei sunt angajaţi cu normă întreagă, restul fiind colaboratori. şi chiar şi aşa, în nicio clipă nu s-a văzut vreo lipsă de implicare.

am înţeles că teatrul masca are o istorie grea şi controversată şi că cei care sunt acum la conducerea teatrului au depus eforturi foarte mari pentru a-l păstra. poate că unii dintre voi aţi văzut că mai e un teatru masca undeva pe lângă parc bazilescu, pe acolo prin zonă, cică acela ar fi un fake şi că n-are nicio legătură cu teatrul masca de pe bulevardul uverturii, nr. 70-72.

pentru mine e un avantaj că e în zona aia, fiind destul de aproape de unde stau eu. tocmai de aia vreau să mai văd două piese în viitorul apropiat: o noapte furtunoasă şi o scrisoare pierdută. nu le-am văzut în programul lor dar erau pe un afiş mare la intrare, aşa că îmi aştept rândul. dacă vreţi să vedeţi programul întreg, mare click aici.

vă las cu nişte poze pe care le-am făcut aseară şi vă urez o zi plăcută!

IMG_5053

IMG_5056

IMG_5057

IMG_5058

IMG_5059

IMG_5060

IMG_5062

IMG_5063

IMG_5070

IMG_5073

IMG_5074

IMG_5075

IMG_5076

IMG_5077

IMG_5078

IMG_5082

IMG_5083

IMG_5093

IMG_5094

IMG_5095

IMG_5096

IMG_5098

IMG_5100

IMG_5101

IMG_5102

IMG_5104

IMG_5105

IMG_5106

IMG_5108

IMG_5109

IMG_5110

IMG_5111

IMG_5112

IMG_5113