ce știe nas să facă
toată lumea mă întreabă ce știe să facă nas. de fiecare dată când ies cu el pe afară și mă întâlnesc cu cineva pentru prima oară sau care îl vede pe nas pentru prima oară, mă întreabă ce știe să facă. măi băieți măi, nas nu este pentru mine câine de companie cum nici eu nu sunt pentru el om de companie. eu nu stau la circ ca să trebuiască să-l dresez pe nas. nu este rău, nu face nicio trăznaie ieșită din comun, nu strică, nu mai roade prin casă și nu își face nevoile în casă.vrei să știi ce poate nas să facă, ce știe să facă? știe să se bucure când iese afară. știe să se joace cu ceilalți câini și se joacă foarte frumos. știe să facă diferența dintre un om mare și un copil și preferă să se joace cu copii în locul oamenilor mari. știe când trebuie să mă trezesc și eu știu când trebuie să iasă afară. el știe că nu-mi place să se ducă prea departe de mine, eu știu că nu-i place să stea în lesă. e cuminte și de aia nu are nevoie de lesă. nu vreau să știe tot felul de trick-uri. nu am nevoie să facă pe mortul, nu am nevoie să latre la comandă, nu am nevoie să facă ce nu vrea să facă. am nevoie să vină la mine atunci când îl chem. atât. și o face.
repet, nas nu este cățelul meu de companie. nas îmi este prieten. ca orice prieteni, avem și noi momentele noastre de tensiune, dar suntem unul pentru celălalt. așa că, mă întrebi ce știe nas să facă? știe să se bucure de viață și îmi e de ajuns.
+ There are no comments
Add yours